Un MSI Raider GE77HX 12UHS dotat cu procesor Intel Core i9-12900HX și o placă video RTX 3080 Ti poate fi considerat depășit în acest moment, însă laptopul de gaming încă face față cu brio într-o mulțime de jocuri, asta presupunând că încă funcționează. Un utilizator de pe Reddit a distribuit dovezi că compania a refuzat să onoreze înlocuirea plăcii de bază pentru acest sistem, motivând pur și simplu că ar fi fost prea scump pentru ei.

Încadrat la categoria „BER” (Beyond Economical Repair), dar clientul a primit ulterior o ofertă de 1.800$

Laptopul care îi aparține redditorului „AlarmLoose9871” a fost centrul unei controverse provocate de MSI. Nu doar că mașinăria de 6.000$ a încetat să mai funcționeze corect după 18 luni - afișând mai multe artefacte grafice, un semn clasic al unei plăci video pe moarte -, dar și încărcătorul se conecta și deconecta continuu, cel mai probabil din cauza unor circuite interne defecte.

Indiferent de problema exactă care a afectat laptopul, perioada de garanție urma să expire în noiembrie 2024, în timp ce diagnosticul a fost pus în august 2024. Având în vedere că mai erau câteva luni până la expirarea garanției, MSI ar fi trebuit să accepte solicitarea clientului.

În schimb, proprietarul laptopului de gaming a primit un e-mail în care i se comunica:

„Costul estimat al reparației unității dumneavoastră depășește 75% din valoarea de înlocuire a acesteia. Din păcate, nu vă putem oferi o cotație de preț pentru această solicitare, deoarece înlocuirea plăcii de bază ar costa mai mult decât achiziționarea unei unități noi. Această unitate este considerată BER (Beyond Economical Repair).”

Din fericire, redditorul nu și-a pierdut speranța. După ce a scris ce probleme întâmpina către MSI Global Service Management, a fost informat că: „De fapt, reparația oficială era disponibilă la acel moment.” Din păcate, odată ce perioada de garanție a expirat între timp, proprietarul a primit un alt e-mail prin care i se transmitea că înlocuirea plăcii de bază este acum posibila, dar îl va costa 1.800 de dolari.

Astfel de povești de groază pune MSI într-o lumină extrem de negativă. Dacă așa sunt tratați clienții care cumpără sisteme extrem de scumpe și li se refuză un service de top, poate că e mai bine ca cumpărătorii să se orienteze către alte branduri. Din păcate, nu există prea multe opțiuni pe piață, în condițiile în care criza de memorie DRAM a dus la o explozie a prețurilor pentru laptopurile de gaming.

Pentru toate criticile pe care le primește Apple legate de prețurile mari ale hardware-ului Mac, există numeroase cazuri în care compania a oferit un serviciu de asistență pentru clienți de nivel exemplar. Un utilizator a povestit că s-a dus să schimbe bateria unui MacBook Pro mai vechi și a primit în schimb un MacBook Pro M4 Max nou-nouț, de peste 4.000 de dolari, fără niciun cost suplimentar.