Așteptările erau uriașe, iar comparațiile cu Skyrim sau Fallout au apărut inevitabil încă dinainte de lansare. În practică însă, jocul a ajuns într-o zonă inconfortabilă – nici un eșec clar, dar nici acel titlu care să marcheze generația.

La câțiva ani distanță, discuția din jurul lui s-a schimbat complet. Nu se mai vorbește despre „jocul anului”, ci despre dacă mai există o șansă reală ca Bethesda să-l transforme într-un succes întârziat, așa cum s-a întâmplat cu Cyberpunk 2077. Este o comparație tentantă, dar una care scoate în evidență diferențe mai profunde decât par la prima vedere.

Problema cu Starfield nu a fost niciodată una de stabilitate sau bug-uri majore. Spre deosebire de lansarea dezastruoasă a Cyberpunk, jocul Bethesda a fost, în mare parte, funcțional și bine optimizat pentru un titlu de asemenea dimensiuni. Criticile au venit din altă direcție: senzația de fragmentare, explorarea care devenea repetitivă și lipsa acelui „ceva” care făcea ca lumea să pară vie. Deși universul este vast, multe dintre planete par mai degrabă decoruri decât locuri în care vrei să revii.

Aici apare și diferența esențială față de Cyberpunk. Jocul celor de la CD Projekt Red avea o fundație solidă – o poveste puternică, personaje memorabile și un oraș care, chiar și în starea sa inițială, reușea să creeze atmosferă. Problemele erau în execuție, nu în concept. În cazul lui Starfield, criticile ating mai des designul de bază. Nu e vorba doar de ce nu funcționează, ci de felul în care este construită experiența în sine.

Sigur, Bethesda nu a abandonat proiectul. Au existat actualizări, îmbunătățiri și promisiuni că jocul va continua să evolueze. Se discută inclusiv despre schimbări mai consistente care ar putea reduce dependența de ecrane de loading sau ar putea face explorarea mai fluidă. Totuși, aceste ajustări ridică o întrebare legitimă: cât de mult poți modifica un joc fără să-l reconstruiești aproape complet?

În paralel, interesul public pare să fi scăzut vizibil. Asta este poate cea mai mare problemă. Un comeback de tipul Cyberpunk nu ține doar de update-uri tehnice sau de conținut nou, ci și de capacitatea de a readuce comunitatea înapoi. Cyberpunk a reușit asta printr-un mix de patch-uri majore, comunicare constantă și un moment bine ales pentru relansare. În cazul Starfield, entuziasmul inițial s-a diluat mai repede, iar revenirea ar necesita nu doar îmbunătățiri, ci un motiv real pentru care jucătorii să se întoarcă.

Asta nu înseamnă că jocul nu poate evolua. Bethesda are resursele și experiența necesare pentru a îmbunătăți semnificativ experiența în timp. Dar pentru o „renaștere” autentică, nu ar fi suficient să optimizeze ceea ce există deja. Ar trebui să regândească anumite elemente esențiale – modul în care funcționează explorarea, ritmul progresiei și felul în care lumea reacționează la jucător.

În final, întrebarea nu este dacă Starfield poate deveni mai bun. Este clar că poate. Întrebarea reală este dacă poate deveni suficient de diferit încât să fie perceput ca un joc nou, nu doar ca o versiune îmbunătățită a aceluiași produs. Iar aici, răspunsul depinde mai puțin de patch-uri și mai mult de cât de departe este dispusă Bethesda să meargă cu schimbările.

Pentru moment, Starfield rămâne un joc cu potențial neexploatat complet. Nu este un caz pierdut, dar nici nu pare, cel puțin acum, candidat sigur pentru o revenire spectaculoasă. Dacă va ajunge acolo, nu va fi prin pași mici, ci printr-o decizie curajoasă de a schimba jocul din temelii.