Squid Game este unul din cele mai intense seriale realizate vreodată. În mai puțin de o lună de la lansarea sa pe platforma Netflix, el a depășit toate recordurile stabilite de celelalte producții ale platformei. Dar toate acestea au venit și cu un preț pentru creatorii show-ului, mai ales pentru directorul sud-coreean Hwang Dong-hyuk.

Într-un interviu acordat publicației CNN Film School, Hwang Dong-hyuk a spus că stresul din timpul filmărilor acestui fenomen Netflix a fost atât de intens încât și-a pierdut 6 dinți în timpul lucrului pe platourile de filmare, iar doi molari îi lipsesc și acum deoarece nu a avut timp pentru a merge la dentist și a beneficia de un tratament cu implanturi.

Pe de altă parte, în ciuda experienței dusă la extrem, Hwang Dong-hyuk a mai declarat și că nu refuză total ideea de a crea un al doilea sezon, mai ales având în vedere că primul s-a terminat atât de abrupt. 

Hwang Dong-hyuk a spus că recunoaște faptul că există câteva lucruri despre Squid Game și jucătorii săi pe care nu le-a explicat în primul sezon cum ar fi: trecutul misteriosului personaj Frontman sau povestea detectivului Jun-ho. 

Pentru directorul sud-coreean, să scrie și să producă de unul singur o întreagă serie a fost o misiune foarte dificilă, pe care totuși a dus-o la bun sfârșit într-un mod impecabil. Squid Game este o capodoperă de artă al cărui succes cu greu va fi depășit de o altă producție.

Chiar și Hwang Dong-hyuk recunoaște că a creat ceva formidabil și se miră de popularitatea de care Squid Game se bucură în mai mult de 90 de țări din întreaga lume. Mă simt de parcă m-am transformat în BTS – a spus Hwang Dong-hyuk postului de televiziune CNN sau de parcă am creat franciza Harry Potter sau Star Wars.

Despre ce ar putea fi un eventual sezon 2 al serialului Squid Game?

Hwang Dong-hyuk a mai vorbit și în trecut despre modul în care ar putea evolua povestea Squid Game, asta chiar înainte de difuzarea celor 9 episoade realizate deja. El a spus că pe viitor s-ar putea concentra mai mult pe povestea fiecărui personaj în parte, explorând în același timp și rolul poliției în societatea Sud Coreeană.

Într-un interviu pentru publicația The Times, Hwang Dong-hyuk nu a confirmat realizarea unei continuări a serialului Squid Game, dar a spus că se gândește serios la această posibilitate, întrucât, pe parcursul filmărilor primului sezon, s-a gândit deja la diverse povești care și-ar putea găsi locul în acest sequel. 

Așa cum am menționat și în rândurile de mai sus, povestea lui Frontman și-a câștigat deja dreptul de a fi dezvoltată într-un eventual sezon 2. Pentru Hwang Dong-hyuk, Frontman, antagonistul seriei, jucat de actorul Lee Byung-hun, este unul din cele mai complexe personaje ale serialului. În trecut el a fost polițist, iar acum a devenit una din mințile luminate din spatele jocului.

Obsesia lui Hwang Dong-hyuk cu forțele de ordine se datorează faptului că, în viziunea lui, rolul poliției este problematic nu doar în Coreea de Sud, ci în aproape toate țările lumii. O simplă cercetare pe internet poate scoate la iveală nenumărate cazuri în care implicarea poliției nu numai că nu a avut efectul scontat în rezolvarea unor situații de criză, ba mai mult, din cauza modului lent de acțiune a forțelor de ordine, nenumărate probleme s-au complicat, rezultând astfel mai multe victime sau pierderi materiale.

Idei pentru un al doilea sezon sunt cu duiumul. Mai este nevoie doar de o confirmare fermă din partea directorului de film. Dar, directorul Netflix, Bela Bajaria, într-un interviu acordat publicației Vulture, a declarat că este încântat de prospectul unui sequel al dramei și este dispus să colaboreze cu Hwang Dong-hyuk pentru materializarea acestuia.

Hwang Dong-hyuk mai are un film de care se ocupă în acest moment și din acest motiv, compania Netflix, este dispusă să-i creeze un program flexibil, pentru ca realizarea celui de-al doilea sezon Squid Game să nu interfereze cu celelalte proiecte ale acestui director de film devenit celebru peste noapte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here