Cea mai completă recenzie despre noua consolă PlayStation 5

0
185

PlayStation 5 a apărut în viețile noastre de câteva săptămâni și în tot acest timp am avut suficient răgaz să punem la încercare acest revoluționar dispozitiv și chiar să testăm câteva din titlurile dedicate lui.

O recenzie succintă

Tot ce trebuie să știi despre noua consolă PlayStation 5 într-o lectură de doar un minut!

Am avut așteptări mari de la noua consolă lansată de Sony anul acesta și cel puțin până în momentul de față, dispozitivul în care am investit nu ne-a dezamăgit. Cu toate că am descoperit în ea o mulțime de elemente cu care eram deja obișnuiți de la vechile modele, folosind această consolă am realizat că cei de la Sony au regândit o mulțime de proprietăți cheie ale dispozitivului, oferindu-ne nouă, în calitate de jucători, o experiență revoluționară, de care nu am mai avut parte până acum. Pe scurt, au simplificat semnificativ setup-ul, iar la interfață au muncit mult, motive pentru care am ajuns să ne bucurăm de o consolă ce are capacitatea de a impresiona orice utilizator.

Ne-am făcut planurile din timp și am reușit să intrăm în posesia unui superb exemplar PS5 imediat după lansare, lucru pentru care ne considerăm cu adevărat norocoși în condițiile în care acum nu mai este disponibilă aproape nicăieri. Dar cu siguranță în anul ce urmează se va întoarce în forță și pe piața românească și până atunci, dacă vrei să te familiarizezi cu specificațiile ei, ți-am pregătit acest complex material de documentare.

Legat de preț, pentru că stocul din magazinele românești este deja epuizat, ne este greu să facem o comparație între comercianți. Dar pentru cei 1.999 de lei cu care s-a vândut inițial la Altex și la eMag în varianta digitală și 2.499 de lei în varianta Blu-Ray, putem spune că este un dispozitiv mai mult decât competent, cu dotări pentru care ar trebui să plătim o mică avere dacă ar fi să ni le dorim pe un desktop.

De asemenea, ca și în cazul consolei Xbox Series X nu contestăm faptul că ne-ar fi plăcut o bibliotecă de jocuri ceva mai bogată și mai mult, am fi apreciat sincer dacă acest dispozitiv inovator ar fi avut suport și pentru titlurile mai vechi decât cele pentru PS4, dar chiar și în aceste condiții, fără urmă de îndoială, putem afirma faptul că PS5 este un dispozitiv în care cu adevărat merită să investești și care, la fel ca un vin vechi, nu va deveni decât tot mai bun odată cu trecerea timpului.

Dacă deții deja o consolă PS5, probabil că și tu ai simțit de la prima utilizare impulsul de a da iama în cel mai apropiat magazin de electronice și electrocasnice pentru a cumpăra un televizor cu rezoluție 4K, rată de actualizare de 120 Hz și nu în ultimul rând, cu suport pentru cablu HDMI 2.1, pentru a profita la maxim de tot ceea ce are această consolă de oferit. Dar chiar și fără un televizor atât de “deștept”, PS5 ți-a pregătit o mulțime de funcții de care cu siguranță te vei bucura la maxim. În primul rând, cu riscul de a ne repeta, încă de la prima utilizare rămâi uimit de splendida interfață, iar pe locul doi, cel puțin pe noi, ne-au impresionat timpii de încărcare.

PS5 este o consolă potrivită pentru orice tip de jucător. Indiferent dacă este prima oară când încerci un astfel de dispozitiv sau ai deja mai mult decât suficientă experiență cu PS4 și vrei să treci la următorul nivel, PS5 cu siguranță îți va depăși toate așteptările și te va impresiona în așa măsură încât vei simți nevoia să pui de-o parte orice alte surse de distracție.

E o adevăra plăcere să descoperi la PS5 atât upgrade-urile cele mai importante precum memoria NVMe SSD și puternica placă grafică cu ray tracing și rate de actualizare mai mari decât oricare alte dispozitive din trecut, cât și detaliile care nu constituie în sine un motiv suficient de bun pentru a investi într-o nouă consolă, dar te bucuri de ele odată ce dispozitivul a intrat în posesia ta ca de exemplu: microfonul integrat în controller ce îmbunătățește și mai mult experiența de utilizare.

În concluzie, dacă încă mai stai pe gânduri în legătură cu achiziția unei console PS5 și nu reușești să te decizi, în calitate de gameri profesioniști îți garantăm că odată ce o vei testa pe cont propriu, nu vei regreta nicio secundă decizia luată!

Dată de lansare și preț

Nu chiar cel mai ieftin dispozitiv de pe piață, dar merită toți banii

Americanii, australienii, japonezii, sud coreenii și cei din Noua Zeelandă se bucură de tot ceea ce are de oferit PS5 încă din data de 12 noiembrie anul acesta, la doar două zile după lansarea oficială a consolei Xbox Series X, creată de principalul rival al companiei Sony. Restul lumii pe de altă parte, inclusiv noi, în România, am pus mâna pe primele dispozitive la o săptămână mai târziu și anume pe data de 19 noiembrie.

Despre preț am amintit și în rândurile de mai sus, dispozitivul cu drive 4K pentru discurile Blu-ray fiind disponibil la prețul de 2.499 de lei atât la Altex cât și la eMag și varianta optică la 1.999 de lei în ambele magazine.

Dacă judecăm după valoarea sa în monedele de circulație internațională precum euro sau dolar, prețul de lansare al unei console PS5 este mai mare decât cel cu care au intrat pe piață consolele PS4 și PS4 Pro pentru care producătorii au cerut acum 7 ani aproximativ același preț ca pentru consola mai convenabilă de anul acesta. Dar într-o oarecare măsură înțelegem pe deplin acest tarif pentru că în ceea ce privește tehnologia folosită, s-a făcut un salt ca de la cer la pământ între cele două generații de console, iar de îmbunătățiri îți dai seama imediat ce ai intrat în posesia dispozitivului propriu-zis și l-ai pus în funcțiune.

Pe de altă parte, pentru că PS5 de la Sony nu este singura consolă de ultimă generație pe care o poți cumpăra cu un așa buget, înainte de a face orice investiție, mai ales pentru că mai durează puțin până ce vei putea cumpăra un astfel de dispozitiv, te sfătuim să te documentezi bine și în legătură cu Xbox Series X despre care am scris un material foarte bine documentat, aici și în final să alegi ceea ce consideri că ți se potrivește cel mai bine.

Design

O carcasă uriașă pentru o consolă atât de modernă, un look futurist, iar în final, ne consolăm cu ideea că mai mult spațiu înseamnă o mai bună ventilare. Poate că nu e cea mai arătoasă consolă de pe piață, dar pentru celelalte proprietăți, încercăm să trecem cu vederea peste amănuntele cu privire la design.

Dacă am putea clasfica consolele pe categorii de greutate, PS5 cu siguranță s-ar încadra la divizia grea pentru că măsoară 39 x 10.4 x 26 de centimetri și are o greutate de 4.5 kilograme care te surprind într-o oarecare măsură când încerci să o ridici.

Dacă judecăm după măsurători, PS5 este de departe cea mai mare consolă pe care Sony a făcut-o vreodată, aproape chiar prea mare pentru a putea fi pusă sub televizor și cu puțin prea multă personalitate astfel încât dă oricărei încăperi în care este așezată un look extrem de futurist. Pentru mulți jucători, această consolă cu siguranță va necesita o reașezare a spațiului de gaming deoarece vorbim de un dispozitiv cu adevărat voluminos, care ridică reale probleme de design și amenajări interioare pentru încăperile modeste ca suprafață.

În ceea ce privește percepția față de culori și formă, mai mult ca sigur utilizatorii se împart în exact două categorii distincte: cei care pur și simplu s-au îndrăgostit de PS5 de la prima vedere și cei cărora le-ar fi plăcut ca această consolă să aibă un “look” ceva mai potolit, deoarece nu puțini sunt gamerii sub acoperire în cazul cărora casa nu le trădează dragostea față de jocuri și tehnologie.

Un detaliu pe care l-am apreciat cu adevărat la această nouă consolă este efectul luminos, subtil și elegant (dacă avem voie să folosim acest adjectiv pentru o consolă cu un astfel de design), care emană o lumină slabă, dar încântătoare atunci când dispozitivul este pus în funcțiune sau se află în pauză. În mod similar cu PS4 această lumină își schimbă culoarea din portocaliu în albastru sau alb în funcție de starea în care se află aparatul.

Nu am apucat încă să folosim această consolă atât de mult încât să testăm și cum se comportă la impactul cu diferite obiecte cu care poate intra în contact în timpul utilizării. Dar nu prea ne-a convins ideea producătorilor de a folosi acea bucată de plastic lucios exact în centrul dispozitivului, în același loc unde sunt poziționate și porturile USB. Dacă se va zgâria în timp sau nu, rămâne de văzut. Dar suntem totuși sceptici cu privire la utilizarea unui material atât de pretențios într-o zonă atât de expusă. În plus, plasticul respectiv se mai comportă și ca un magnet pentru praf și amprente, lucru care ne-a dezamăgit într-o oarecare măsură la capitolul design deoarece ne așteptam la ceva mai multă creativitate din partea unei nații atât de orientate către lucrurile frumoase și practice ca cea a japonezilor.

Dacă e să fim cârcotași, alte câteva probleme legate de design le reprezintă și liniile curbe sau statura impunătoare a consolei. Nu e ca și cum poți să scoți dispozitivul din cutie, să-l conectezi la o sursă de electricitate și să te lași captivat de universul jocurilor virtuale preferate. Mai întâit trebuie să ai grijă unde poziționezi suportul acestui dispozitiv de proporții deoarece, fără el, PS5 nu poate sta în poziție orizontală și riscă să nu se ventileze suficient și în poziție verticală. În plus, la atingere, acest suport îți dă impresia unui obiect ieftin și de calitate inferioară în comparație cu restul dispozitivului, cu toate că își face bine treaba, deși nu impresionează cu nimic în ceea ce privește imaginea sa. Dar sperăm totuși ca de-a lungul timpului cei de la Sony să ia aminte și la aceste aspecte și să lanseze la un moment dat și o versiune mai filiformă care să se adapteze mai ușor în locuințele, dar și în bibliotecile sau comodele noastre.

Trecând mai departe la porturile USB, PS5 este o consolă dotată cu câte un port USB-A și unul USB-C în partea din față și două porturi USB-A în partea din spate, pe lângă mufa pentru cablul HDMI 2.1, un port Ethernet și un power port.

Performanțe

Performanțe de top la o rezoluție 4K cu rată de actualizare de 120 cadre pe secundă și suport pentru rezoluție 8K cu 60 de cadre pe secundă; Viteză de încărcare mare datorită memoriei SSD; tehnologie audio Tempest 3D; Sistem silențios, care nu se supraîncălzește, indiferent de provocări

În ceea ce privește performanțele, consola PS5 este un dispozitiv impresionant din toate punctele de vedere. Cu noua sa placă grafică RDNA 2 GPU, cu rezoluție 4K la 120 de cadre pe secundă și un procesor octa-core AMD Zen 2 cu frecvență de 3.5 GHz, PS5 este visul oricărui gamer. Mai mult, la tot ce am enumerat până acum, se mai adaugă și o memorie GDDR6 de 16 GB!

Astfel, singurul lucru pe care l-am putea reproșa la această consolă, este faptul că în loc să aibă o memorie internă de 1 TB sau 2 TB SSD, este limitată la doar 825 GB. Dar putem înțelege într-o oarecare măsură și aceste aspect dacă ne gândim la faptul că mai multă memorie ar fi însemnat și un preț semnificativ mai mare. Din acești 825 GB, în calitate de utilizator, te poți folosi de 667.2 GB pe care poți salva cam 15-16 jocuri, în funcție de titlurile pe care le alegi și spațiul pe care ele îl ocupă.

Ca să extinzi spațiul intern al consolei poți investi într-un NVMe SSD certificat PlayStation, dar problema cu această soluție este faptul că în momentul instalării acestui port va trebui să dai jos plăcile de plastic ale consolei ca să-l montezi. Dar, cu toate că nu este deloc o metodă intuitivă, putem trece cu vederea peste acest mic detaliu deoarece este un lucru pe care (probabil) trebuie să-l faci o singură dată în viață.

O veste cu adevărat bună în ceea ce privește memoria internă este faptul că poți folosi și hard-uri externe conectându-le printr-unul din porturile USB. Odată ce s-a realizat conexiunea, consola recunoaște imediat hardul folosit și după formatare îl poți folosi imediat. Pe de altă parte, prin această metodă nu vei experimenta aceleași viteze uimitoare de care te bucuri în cazul memoriei integrate, dar totuși este o alternativă la care poți apela dacă vrei să instalezi mai multe jocuri decât îți permite capacitatea inițială a consolei. Un lucru de reținut în cazul utilizării hard-urilor externe este faptul că pe aceste dispozitive nu se pot salva jocuri dedicate consolei PS5, ci doar titluri speciale pentru PS4.

Cu aceste dotări, sunt puține titlurile care cu adevărat reprezintă o provocare pentru această consolă. Dar îmbunătățirile tehnologice se văd chiar și la jocurile mai vechi, cele pentru PS4, care rulează mult mai bine decât pe consolele din generația anterioară. Spider-Man de exemplu, lansat de Marvel, se încarcă în mai puțin de o secundă pe PS5 în condițiile în care pe PS4 avea nevoie de 15-20 de secunde.

Pe viitor, se pare că o parte din jocurile mai vechi vor putea rula o rezoluție de 4K și 120 de cadre pe secundă, iar cele nu foarte provocatoare din punct de vedere grafic, ar putea atinge chiar și performanța unei rezoluții 8K la 60 de cadre pe secundă. La momentul de față însă, nu ne așteptăm ca prea multe jocuri să atingă această țintă foarte ambițioasă deoarece, în general, se renunță la rezoluție în favoarea unei mai bune rate de actualizare.

Dacă vrei, există și câteva titluri cu care poți testa adevărata putere a acestei console. Din exemple fac parte: Call of Duty: Black Ops Cold War, Devil May Cry V: Special Edition, Dirt 5, Rainbow Six Siege and WRC 9. Dar pentru astfel de performanțe, ai nevoie de un televizor puternic, cu o rată de actualizare de 120 Hz, la o rezoluție mai mare de 1080 p.

Dar să lăsăm excepțiile la o parte și să vorbim despre ce poți să faci ACUM cu o consolă PS5. Dacă investești imediat în consolă, te vei bucura de majoritatea titlurilor pe care le joci la o rezoluție 4K cu 30 sau 60 de cadre pe secundă, dar nu în modul Performance despre care vom vorbi în paragraful următor. Și gândește-te că te poți bucura de aceste performanțe concomitent cu o redare HDR a culorilor și contrastului, precum și efecte ray tracing sau improved particle care fac ca toate jocurile să arate infinit mai bine decât acum un deceniu.

Revenind la modul Performance, este vorba de un mod pe care îl au multe titluri dedicate consolei PS5 care prioritizează numărul de cadre pe secundă în locul graficii sau funcțiilor suplimentare. Și cu toate că acest lucru nu este de dorit la multe jocuri în care accentul se pune pe grafică, shooterele de exemplu sunt un tip de jocuri la care dinamica este de preferat peisajului. Dar dacă nici măcar la acestea fluiditatea nu ți se pare un must, atunci poți să treci oricând pe modul Resolution și să te bucuri de imagini impecabile.

Cât de performantă este tehnologia 3D Tempest Audio?

3D Tempest Audio este versiunea Sony a tehnologiei Dolby Atmos sau a conceptului de sunet spațial în general. Această tehnologie funcționează pe orice fel de set de căști și va avea la un moment dat și suport pentru boxele de televizor.

Încă mai trebuie să testăm pentru o vreme 3D Tempest Audio pentru a ne pronunța clar dacă aceasta depășește tehnologia Dolby Atmos sau Windows Sonic. Dar cel puțin pentru moment, suntem mai mult decât încântați de ceea ce am descoperit.

Când te cufunzi în universul jocului, este pur și simplu minunat să auzi avioane care zboară exact deasupra capului tău și parcă te cuprinde spaima când prinzi sunetul pașilor tâlharilor din Spider Man: Miles Morales, care se apropie de tine. Cu toate acestea, în ceea ce privește realismul, credem că se mai putea lucra puțin la acest aspect, dar depinde mult de dezvoltatori până unde vor să ajungă pe viitor.

Cu excepția jocului Spider Man de la Marvel, această tehnologie, conform celor de la Sony, mai poate fi testată și cu titluri precum: Astro’s Playroom, Demon’s Souls și Sackboy: A big Adventure, iar pe viitor lista se va mai mări.

O consolă silențioasă, care își păstrează mereu temperamentul cool

Consola PS5 este fără îndoială o consolă uriașă. Dar are și o serie de avantaje majore față de predecesoarea sa printre care se numără și silențiozitatea, precum și nivelul foarte mic de căldură degajată.

Fanii Sony pur și simplu au fost dați pe spate când au încercat pentru prima oară consola PS4. Dar ceea ce ne-au pregătit japonezii de data aceasta nici nu se compară cu ce ne-au oferit când au lansat generația precedentă de console. Ca performanțe, îmbunătățirile se văd de la distanță în cazul acestui dispozitivului lansat anul acesta, dar se pot și simți atunci când provoci consola să ruleze la maxima capacitate și punând mâna lângă carcasă îți dai seama că degajă aer cald, dar incomparabil mai puțin cald decât PS4 în aceleași condiții.

Pe de altă parte, orice i-am fi făcut consolei PS5, nu am reușit s-o facem să scoată un zgomot cu adevărat puternic, ca cel pe care îl făcea PS4 când rulam jocuri precum: Horizon: Zero Dawn sau God of War. Dar nici în legătură cu acest capitol nu ne grăbim să spunem mai multe deoarece nu am avut încă șansa să testăm prea multe jocuri de ultimă generație și încă așteptăm să mai apară și alte titluri.

Controller

Un controller revoluționar cu feedback haptic și buton care poate bloca sunetul microfonului sau al televizorului în cazul în care televizorul tău prezintă HDMI CEC

Se mai poate “trăi” fără un televizor foarte performant și să te bucuri totuși din plin de ceea ce are de oferit consola PS5, dar fără un controller Sony DualSense nu poți avea niciodată parte de o experiență de joc la maxima ei intensitate.

Când îl ții în mână, controller-ul DualSense de la PS5 se simte foarte familiar cu controller-ul DualShock de la PS4. Iar dacă ți-a plăcut senzația oferită de controller-ul mai vechi, cu siguranță te va încânta și cea pe care ți-o dă cel de ultimă generație.

Chiar de la prima utilizare DualSense îți dă impresia unui control foarte ușor și echilibrat. El este făcut în mare parte dintr-un plastic mat, iar partea inferioară are o textură ușor abrazivă care ajută dispozitivul să nu-ți alunece din mână. Iar dacă te uiți cu atenție, textura sa este formată din mici butonașe PlayStation, un detaliu subtil, foarte bine gândit și de efect.

În ceea ce privește culorile, la fel ca și consola, controller-ul are o paletă minimalistă, formată dintr-o nuanță de alb și una de negru/gri, iar legat de butoanele principale nu ai prea multe surprize deoarece producătorii au păstrat același pattern ca la DualShock și anume un set de patru butoane dispuse în formă de romb, cu însemne precum un triunghi, un cerc, un x și un pătrat pe fețele lor. Se poate spune că avem și o tentă de culoare statement. Dar aceasta nu se vede decât atunci când controller-ul este pus în funcțiune și în partea centrală i se aprinde o lumină care, slavă Domnului, a fost mutată de pe fața controller-ului, nu cum era la DualShock, de unde se reflecta fix în televizor când te jucai.

Din câte ne amintim, un lucru care ne deranja în mod deosebit la controller-ul DualShock, pe lângă luminița de care am pomenit în rândurile de mai sus, era și faptul că la un moment dat, după o perioadă mai lungă de utilizare, cauciucul cu care era îmbrăcat acest dispozitiv se deteriora. Deocamdată nu am folosit DualSense suficient de mult până să apară posibilitatea de a ne confrunta cu această problemă, dar din ceea ce am văzut până acum, credem că lucrurile s-au rezolvat între timp.

Trebuie să amintim și de cele câteva butoane noi care nu există la controller-ul consolei PS4, dar pe care le prezintă cel pentru PS5, precum butonul cu care poți închide sunetul microfonului, al televizorului, sau al căștilor, un buton foarte util din punctul nostru de vedere.

Feedback-ul haptic este și el o îmbunătățire revoluționară! De exemplu, când un caracter aleargă peste o anume suprafață, precum metalul, tehnologia haptică reproduce efectul astfel încât parcă simți o senzație diferită și în propriile palme. Iar până acum, toate jocurile special create pentru consola PS5 au avut suport haptic, lucru care ne face și mai nerăbdători să vedem ce mai descoperim în continuare.

Și la capitolul autonomie DualSense stă mai bine decât DualShock. La prima utilizare completă, acestui controller i-au trebuit 12 ore și jumătate ca să își consume și ultimul strop de energie, iar asta e o performanță, dacă luăm în calcul faptul că DualShock rezista pentru o perioadă de doar 5-8 ore.

E adevărat că odată cu trecerea timpului bateriile interne se pot degrada, dar chiar și în aceste condiții, este o diferență mare între ceea ce oferă controller-ul PS5 și ceea ce era capabil PS4. Iar dacă preferi, bineînțeles că poți folosi și acest controller de ultimă generație în permanență conectat la consolă, la fel cum o puteai face și cu cel de la PS4.

Ca să încarci acumulatorul unui controller DualSense ai două opțiuni: ori îl conectezi direct la consolă prin intermediul cablului din cutia sa, ori de la stația DualSense Charging Station care poate încărca două controllere în același timp prin intermediul conductorilor de metal din partea inferioară a pad-ului, de lângă mufa audio de 3.5 mm.

Oricare din metodele de încărcare este la fel de eficientă, dar dacă ne ghidăm doar după aparențe, stația de încărcare este de departe cea mai atractivă deoarece arată minunat cu controller-ul în ea, așezată pe un raft sau pe comoda de televizor.

Caracteristici

Interfață cu un design complet nou; Un buton cu multiple funcții nemaipomenite; Funcție Party Chat care îți permite să distribui imaginile de pe ecran

Dacă de design se poate ocupa oricine, un lucru la care nu-i întrece nimeni pe japonezi este tehnologia pe care o folosesc pentru dispozitivele lor și care i-a făcut celebrii în întreaga lume. Iar consola PS5 nu face excepție de la regulă!

Așa cum am mai spus în repetate rânduri de-a lungul acestei recenzii, consola PS5 parcă reprezintă o revoluție tehnologică și se ridică mult peste nivelul pe care l-au atins consolele lansate până acum. La prima utilizare, și nouă ne-a luat vreo două minute până ne-am dat seama ce face fiecare nou buton în parte, pentru că, de exemplu, dacă apeși și ții apăsat pe butonul PlayStation nu îți mai apare meniul quick, ci un centru de control cu totul și cu totul nou. Acest centru de control funcționează mai mult sau mai puțin ca meniul quick și îți dă acces la o mulțime de alte meniuri precum lista de prieteni, descărcările în progres, notificări sau aplicația Spotify, dacă ești logat la contul tău.

Un alt aspect pe care trebuie să-l menționăm legat de performanțele consolei PS5 sunt cardurile Activity care au diferite funcții ce îți permit printre altele să verifici numărul de trofee colectate, să să sari direct la diferite părți din joc ca de exemplu un challenge sau modul multiplayer, să vezi cât de departe ai ajuns la un joc, sau pur și simplu să primești știri de la un developer. Mai ai și un mod picture-in-picture care îți permite să privești live cum joacă prietenii tăi.

Pe de altă parte, un lucru care ne-a surprins în legătură cu aceste carduri este faptul că durează puțin până să apară, lucru destul de neobișnuit pentru o consolă atât de rapidă ca aceasta. Dar cu toate că nu sunt neapărat necesare pentru un joc satisfăcător, ele adaugă un plus de inovație sistemului per ansamblu.

Există și lucruri pe care consola PS5 le-a împrumutat de la PS4. De exemplu, grupurile și alte funcții ce țin de socializare, precum și posibilitatea de a partaja un videoclip. Cu PS5 ai posibilitatea de a sări direct la jocul din meniu pe care îl joacă prietenii tăi sau să-i inviți pe aceștia să se alăture unor grupuri mai mari. De asemenea, tot legat de funcțiile de socializare, cu ajutorul consolei PS5 și al său controller DualSense cu microfon încorporat, poți să dictezi mesaje pe care să le trimiți apoi prietenilor tăi. Dar chiar dacă este destul de interesantă, funcția de dictare mai are nevoie de câteva îmbunătățiri deoarece nu prezintă încă aceeași acuratețe ca de exemplu Google Assistant.

Servicii de streaming și alte aplicații

Așa cum era de așteptat pentru o consolă din vremurile noastre, PS5 nu îți oferă doar un motiv ca să-ți ții degetele ocupate, ci și alte beneficii precum servicii de streaming. PS5 are suport pentru cele mai importante servicii de streaming de la ora actuală și anume: Netflix, Amazon Prime Video, Disney Plus, Hulu, Apple TV sau Peacock, precum și unele de nișă ca de exemplu: Twitch, Funimation, Vudu, WWE Network sau Crunchyroll.

Pe de altă parte nu are YouTube TV, așa cum prezintă, să spunem, Roku Streaming Player. Dar chiar și în aceste condiții, lista de mai sus este mai mult decât suficientă pentru majoritatea utilizatorilor. De asemenea, o veste mai puțin bună este faptul că nu toate serviciile de streaming enumerate mai sus sunt redate în rezoluție 4K/HDR. Dar cel puțin Netflix și Amazon Prime se văd impecabil!

Mai mult, ca să nu te ia prin surprindere nici acest aspect, îți spunem de pe acum că această consolă nu are suport pentru Dolby Atmos sau Dolby Vision, ceea ce înseamnă că PS5 nu este chiar dispozitivul ideal care să te transforme într-o gazdă bună pentru prietenii tăi cinefili.

Biblioteca de jocuri

Toate consolele PS5 vin la pachet cu Astro’s Playroom deja instalat; Cele mai impresionante titluri de la ora actuală sunt Demon’s Souls și Spider-Man: Miles Morales; Dacă ești un jucător novice, te vei bucura la maxim de PlayStation Plus Collection; Există multe incompatibilități cu jocurile pentru PS3, PS2 sau PSOne

Ca la orice consolă nou-nouță, nici pentru PS5 nu avem încă o librărie cu zeci de titluri cu care să ne distrăm. Dar lucrurile stau infinit mai bine decât în cazul consolei Xbox Series X la care pur și simplu nu am avut despre ce să scriem la această secțiune.

De aceea, pentru a gusta cât mai mult din tot ceea ce are de oferit PS5, dacă nu ai terminat încă capodoperele God of War, The Last of Us Part II, Spider-Man de la Marvel și Uncharted 4: A Thief’s End, atunci ele sunt un punct excelent de pornire. De asemenea, PlayStation Plus Collection include și aproximativ 20 de jocuri din generațiile anterioare ce pot fi jucate și pe PS5, oferindu-ți mai multe ore de distracție maximă. Mai mult, fiecare consolă PS5 are jocul Astro’s Playroom deja instalat și chiar dacă nu este genul tău de joc, ar trebui să-l încerci cel puțin pentru a testa tot ce poate să facă această consolă, înainte să-l dezinstalezi și să-l ștergi pentru totdeauna ca să profiți de cei 10 GB de spațiu pe care îi ocupă.

Dintre jocurile noi, dedicate consolei PS5, care nu se pot juca și pe PS4, amintim niște titluri care sigur vor face istorie ca de exemplu: Spider-Man: Miles Morales, Sackboy: A big Adventure și Demon’s Souls, toate create de studiourile cu care Sony are încheiate contracte de parteneriat direct, dar și Call of Duty: Black Ops Cold War, Godfall sau Watchdogs: Legion.

Cam atât în ceea ce privește jocurile noi până acum, dar așteptăm cu nerăbdare titluri ca Cyberpunk 2077, Gran Turismo 7, Hogwarts Legacy sau Ratchet & Clank: A Rift Apart on the horizon pentru a oferi acestui dispozitiv nemaipomenit și alte provocări.

Cu PS5 poți să joci cam 99% din jocurile disponibile pe PS4, dar dacă ești nostalgic și vrei să încerci și titluri dedicate consolei PS3 sau dispozitivelor din generațiile și mai vechi, pregătește-te de pe acum să fii dezamăgit pentru că nu există nicio șansă să le faci să meargă. Pe de altă parte, dacă vrei să-ți accesezi biblioteca de jocuri pentru PS4 de pe PS5 este o nimica toată! Pur și simplu trebuie să apeși iconița Library și toate jocurile în care ai investit și pe care le-ai instalat până acum devin accesibile, cu condiția să te fi logat mai întâi la contul tău PlayStation Network. De asemenea, cu siguranță te vei bucura să descoperi că unele titluri au fost adaptate pentru PS5 și rulează mult mai bine decât o făceau pe PS4.

Verdictul nostru

Ar trebui sau nu ar trebui să cumperi consola PlayStation 5?

Să recapitulăm! Consola PS5 este o consolă de ultimă generație, care cel puțin nouă ne-a oferit cea mai bună experiență de joc de până acum. În plus, suntem convinși că ne va impresiona și mai mult odată cu trecerea timpului, pe măsură ce tot mai multe jocuri noi vor apărea în peisaj. Cu alte cuvinte, PS5 este un dispozitiv superb construit, prin care cei de la Sony au demonstrat încă o dată de ce sunt cu adevărat capabili. Dacă pe de altă parte nu vrei ca lucrurile din casa ta să-ți dea de gol pasiunea pentru jocuri, achiziția unei astfel de console reprezintă o oarecare problemă deoarece, la dimensiunile ei, este destul de greu de ascuns în bibliotecă sau în orice altă piesă de mobilier. Dar nici măcar acest aspect nu ar trebui să te deranjeze prea mult dacă nu ești cu adevărat pasionat de design și amenajări interioare.

Ca plusuri ale aceste console enumerăm rezoluția 4K la 120 de cadre pe secundă și suportul pentru rezoluție de 8K la 60 de cadre pe secundă. De asemenea PS Plus Collection îți dă de lucru pentru mai multe zile după achiziția dispozitivului, iar interfața rapidă și intuitivă, precum și timpii de încărcare remarcabili sunt și ei demni de menționat. Pe de altă parte, ne-ar fi plăcut ceva mai multă memorie internă deoarece spațiul de stocare se umple repede când ești un gamer înrăit și de asemenea, să aibă Dolby Vision și Dolby Atmos ca să o folosim la serile de film cu prietenii.

Cumpără consola PlayStation 5 dacă:

Îți dorești o consolă de ultimă generație

Dacă vrei să investești într-o consolă de ultimă generație și nu știi ce să alegi, cel puțin din punctul nostru de vedere, PS5 este cea mai inspirată variantă! Tehnologia folosită pentru acest dispozitiv este fără îndoială o tehnologie de top, iar controller-ul ei este unul din acele elemente care o scoate în evidență față de consolele din generațiile anterioare. De asemenea, punem pariu că în următoarele 6 luni nu va apărea la orizont nimic care s-o întreacă.

Te-ai săturat să aștepți până ți se lungesc urechile ca să se încarce un joc

Memoria SSD a acestei impresionante console reduce semnificativ timpii de încărcare, făcând ca fiecare secundă petrecută în fața televizorului să merite!

Ești gata de pentru 120 de cadre pe secundă

Vei observa de la prima utilizare că la majoritatea jocurilor, caracterele se mișcă la fel de fluid ca în realitate și acest lucru este o performanță incredibilă, mai ales la o rezoluție 4K.

Nu cumpăra consola PlayStation 5 dacă:

Vrei un dispozitiv cu Dolby Vision și Dolby Atmos

Dacă ai colecționat de-a lungul timpului o mulțime de discuri 4K Dolby Vision Blu-Ray și ai un sistem audio Dolby Atmos acasă, consola PS5 nu este chiar dispozitivul potrivit cu care să te bucuri de investiția ta.

Vrei să te bucuri de jocuri “vintage”

Uită de titlurile dedicate consolei PS3 și dispozitivelor mai vechi decât ea odată ce ai investit într-un PS5! Pur și simplu nu sunt compatibile cu această consolă și nu ai încotro decât să te bucuri de ea așa cum e, sau să alegi alt dispozitiv dacă vrei să le joci cu orice preț.

Nu ai loc în casă

Menționăm și aspectul dimensiunilor consolei PS5 deoarece el contează mult pentru unii jucători. Pe lângă faptul că nu este chiar cea mai arătoasă consolă de pe piață dacă nu îți plac dispozitivele care parcă acum 5 minute au căzut de pe o navă spațială, PS5 ocupă foarte mult loc, iar asta este o problemă dacă nu ai suficient spațiu în sufragerie, sau în camera ta, în locul dedicat jocurilor virtuale. De asemenea, dacă totuși crezi că îi vei găsi loc pe undeva, pregătește-te să fie mereu în centrul atenției pentru că pur și simplu este imposibil să nu o observi de cum ai intrat pe ușă. Cu privire la această “problemă”, suntem convinși că la un moment dat cei de la Sony se vor sesiza și vor lansa și o versiune mai modestă. Dar până atunci s-ar putea să mai dureze chiar și câțiva ani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here